Cum arată momentul în care un brand local își face curaj să iasă pe scena internațională?
Pentru TeraBio Pack, răspunsul vine între 23 și 25 septembrie 2025, la FachPack Nuremberg, unul dintre cele mai mari târguri dedicate ambalajelor.
„Pentru TeraBio Pack, FachPack este mai mult decât vizibilitate, este șansa de a rupe bariere, de a ieși din zona locală și de a arăta că produsele românești pot concura cu succes pe piețele externe. Credem că adevărata creștere vine atunci când îți deschizi porțile către lume. Alegerea de a participa la acest eveniment nu este întâmplătoare, ci face parte dintr-o strategie clară: dorim să ne dezvoltăm exporturile și să demonstrăm că produsele românești pot concura cu succes pe piețele externe. ” spune Bogdan Silasi, Manager Dezvoltare TeraBio Pack.
Ne dorim ca această experiență să fie despre dialog, despre feedback direct, dar și despre consolidarea parteneriatelor deja existente. În același timp, mergem la Nuremberg cu entuziasmul de a construi noi legături și de a arăta ce înseamnă pentru noi calitatea și inovația.
Dacă veți fi la FachPack (23-25 septembrie 2025), vă așteptăm cu drag la standul nostru. Haideți să descoperiți împreună cum TeraBio Pack își deschide drumul spre piețele internaționale.


